Master Sport

MASTER SPORT este un program și un joc dezvoltat de Asociația Corporeanima care se adresează copiilor cu vârste de 6-12 ani. Fiecare sesiune de sport și mișcare va avea elemente de inițiere din 12 discipline sportive: atletism, gimnastică, handbal, rugby, fotbal, baschet, oină, badminton, volei, tenis de masă, șah, arte marțiale. La finalul programului ne dorim ca fiecare copil să stăpânească elementele de bază ale fiecărei discipline și să poată practica la un mod decent aceste sporturi.

Programul este conceput ca prin jocurile și exercițiile selectate să fie PRACTIC – POZITIV – DISTRACTIV – INTERACTIV, iar fiecare sesiune are elemente de dezvoltare personală care vor fi transferabile în toate domeniile vieții.

Ca joc Master Sport se manifestă printr-o competiție în care echipe de copii se întrec în decurs de 90 prin meciuri de 10-15 minute din diverse sporturi. Practicarea mai multor sporturi într-un timp scurt îi face să fie stimulați fizic și intelectual la un nivel foarte înalt.

Participarea este gratuită. Pentru a putea participa sunt necesare următoarele: echipament de sport, o sticlă cu apă și copilul să fie clinic sănătos. Numărul copiilor este limitat la 20 pe grupă.

Programul Master Sport face parte din proiectul Sport pentru Pace al Asociației Corporeanima,  se va desfășura în perioada 1 iunie 2022 – 1 martie 2023 și se adresează copiilor ucrainieni și români. În cadrul aceluiași proiect vă invităm și la evenimentele sportive Jocurile Cartierului, din 18 iunie și 15 octombrie 2022, care se vor desfășura în Parcul Bazilescu de la orele 9.00 – 13.00.  

Părinții sunt invitați și ei să participe la aceste activități sportive. Facilitator va fi Daniel Lixandru de la Asociația Corporeanima www.corporeanima.ro, daniel.lixandru@corporeanima.ro , 0744549326.

Proiectul Sport pentru Pace este derulat de Asociația Corporeanima și finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.