Asociatia Corporeanima si Asociatia Young Initiative cu sprijinul Bibliotecii Metropolitane Bucuresti demareaza proiectul pentru tineri “Vreau sa fiu un bun prezentator”.
„Vorbitul în public te ajută să-ţi dezvolţi încrederea în tine şi te învaţă să-ţi înfrunţi temerile. Îţi poţi eficientiza comunicarea şi te ajută sa îţi faci noi cunoştinţe şi relaţii.Vorbitul în public îţi îmbunătăţeşte imaginea, pe unii îi face chiar mai atrăgători.” – extras din cele peste 20 de avantaje ale vorbitului în public.
Organizatori: Asociația Corporeanima împreună cu Asociația Young Initiative
Partener: Biblioteca Metropolitană București
Scopul cursului: Dezvoltarea abilităţilor de prezentare, astfel încât cei care parcurg programul să poată livra prezentări memorabile, prezentări prin care să îşi atingă obiectivele propuse.
Descriere: Programul se adresează în principal acelora care doresc sa facă prezentări şi nu au mai participat la o forma de instruire în acest sens sau celor care au ţinut prezentări şi doresc să îşi dezvolte aceaste abilităţi. Practic, el poate fi considerat un program de bază în dezvoltarea abilităţilor de prezentator, dar poate fi dezvoltat şi personalizat pentru obiective specifice la un nivel mai ridicat.
Facilitator: Constantin Balan – vicepresedinte Corporeanima (costibalan.blogspot.ro, Facebook, Linked In)
Detalii si inscriere aici.