Daniel Lixandru
Pe data de 12 septembrie 2011 am participat la deschiderea anului școlar, în școala fiului meu Andrei. Am avut o poziție din care am putut vedea toții copiii, strânși în careu. Ceremonia de deschidere a început cu intonarea imnului de stat. Copiii din toate clasele au avut un comportament decent, dar nu prea cântau. Când m-am uitat la clasa fiului meu, a IV-a D, am văzut că, cel puțin copiii din față cântau imnul cu mâna pe inimă. M-au impresionat până la lacrimi. Peste o săptămână am fost la începutul unei zile de școală chiar în clasa lor. Imnul se auzea pe difuzor și, chiar dacă învățătoarea nu era în clasă, copiii cântau imnul. O parte dintre ei aveau mâna pe inimă. Atunci mi-am dat seama că cei care cântau cu mâna pe inimă erau cei care fuseseră în luna iunie pe stadionul de rugby. Acolo avuseseră un mic spectacol cu tobele africane și văzuseră meciuri internaționale susținute de echipa României. Acolo văzuseră sportivii români cântând, cu mâna pe inimă, imnul de stat. Acel moment, de pe stadion, având modele niște sportivi adevărați, lăsase urme adânci în mintea copiilor.
Oare doar prezența pe stadion a fost motivul care a făcut diferența între copiii care cântă imnul de stat și cei care nu-l cântă? Cred că da. Sunt adulți care nu reușesc nici într-o viață să cânte imnul României sau cărora chiar le este jenă să o facă. Sunt convins că toți am învățat imnul la un moment dat, unii poate forțați de împrejurări. Mă uitam la felul în care acești copii cântau imnul, la seriozitatea lor si la atitudinea lor pozitivă, demnă de urmat și de cei mai mari. Nu numai că aveau un comportament adecvat momentului, dar cred că și convingerea lor era că este o mândrie să cânte imnul. Sunt convins că vor cânta cu mândrie imnul și în momentul în care vor deveni adulți și poate că vor fi buni români, care fac ceva pentru țara lor.
Acest moment mi-a adus aminte de ÎNVĂȚAREA SEMNIFICATIVĂ, concept auzit de mine la Carl Rogers, celebrul psiholog și terapeut. Învățarea semnificativă înseamnă mai mult decât o acumulare de date, este învățarea care schimbă ceva – în comportamentul individului, în acțiunile pe care le alege, în atitudinile, convingerile și personalitatea sa. Este o învățarea generalizată. Carl Rogers povestește despre un profesor de economie pe care l-a avut. Acesta compara cunoștințele cu muniția și-i îndemna în studenție următoarele: “Nu fi o afurisită de căruță cu muniție, fii o pușcă!”
Profesorii, părinții și toți cei care sunt preocupați de educația copiilor ar fi bine ca, din când în când, să le poată oferi copiilor experiențe semnificative de învățare, care vor fi baza dezvoltării personale. Din păcate, școala se orientează foarte mult spre acumularea de cunoștințe, transformându-i pe copii în “căruțe cu încărcate cu muniție”.
Când am mers pe stadion cu copiii nici nu mă gândeam că imnul de stat va avea așa un efect asupra lor. Noi am mers acolo cu trupa de tobe africane, formată în clasa a III-a din copiii care au vrut. Scopul trupei a fost să creeze momente de învățare semnificativă, care să dezvolte spiritul de echipă, orientarea spre performanță, disciplina și încrederea în sine. Nu mă gândeam că tobele africane le vor crea un context care să aibă impact chiar la nivelul identității naționale a copiilor. Această trupă mi-a arătat că se poate crea foarte ușor o activitate care să-i dezvolte pe diverse planuri pe copii. Trupa a lucrat efectiv șase luni, o dată pe săptămână, până când au avut primele spectacole. Pe stadion, deoarece nu a putut veni instructorul de tobe, i-am întrebat pe copii dacă vor să evolueze singuri în fața a 4000 de oameni. Știți ce mi-au zis? “Putem să facem asta, suntem buni.” Si-au susținut numărul cu mare succes fiind coordonați de unul dintre ei. De multe ori credem că, fiind mici, copiii au nevoie neapărat de îndrumători, profesori, însoțitori. Noua paradigmă a educației vorbește despre faptul că un copil va învăța cel mai bine de la un copil, că învățarea în grup este mult mai eficientă iar rolul profesorului este acela de a facilita procesele educaționale.
Pentru mine învățarea semnificativă a acestei situații a fost că:
– Poți realiza învățare semnificativă prin proiecte simple și distractive
– Un proiect care are obiective precise de învățare poate deveni emergent, adică să atingă obiective la care nu ne-am gândit (vezi imnul de stat)
– Copiii pot să-și creeze singuri propriile experiențe de învățare în grup, care de multe ori sunt mult mai eficiente decât cele coordonate de profesori
– Diferența care face diferența în realizarea cu succes a unor proiecte de învățare semnificativă este dată de încrederea pe care o avem în potențialul copiilor de a gestiona cu succes aceste situații.
Vă recomand să urmăriți alte experiențe de învățare semnificativă în care copiii se educă fără îndrumarea adulților pe http://www.ted.com/talks/sugata_mitra_the_child_driven_education.html (via www.romaniadeieri.blogspot.com).
