Granitele nu sunt limitele – AMERICA DE SUD – Maratonul de la Santiago de Chile – 3 aprilie 2011

Daniel Lixandru

„Nu am parcurs 12.000 de km doar sa incep cursa, ci am parcurs 12.000 de km ca sa termin cursa”

Maratonul de la Santiago de Chile s-a desfasurat la cea mai mare distanta de casa. M-am simtit in aceasta  tara ca Magelan, acum 500 de ani, care descoperea noi locuri. Spun acest lucru deoarece am vazut niste locuri magnifice: varfurile Torres del Paine, Aconcagua, Perrito Moreno. Mai mult, fiind din Romania, oamenii ne priveau cu o simpatie si curiozitate aparte. A fost maratonul meu cu numarul 24. A fost un maraton special, deoarece mi-a adus aminte ca ceea ce defineste aceasta cursa este tocmai sa o termini.

Iata cateva lucruri despre Chile:

–          O tara cu 17 milioane de locuitori, din care 6 milioane in capitala Santiago

–          O tara foarte lunga, peste 5000 km, dar foarte ingusta 150-200 km.

–          Un loc cu specii unice de plante (palmierul de Chile traieste numai aici, araucaria – o specie de arbore cu elemente de cactus, palmier si conifer)

–          Mare producator de vinuri

–          Forme variate de relief: munte, ocean, pampas, desert, desert antartic etc.

–          Fructe foarte bune si ieftine

–          Nu exista notiunea de mita

–          Legile si regulile sunt respectate fara exceptii

–          Politia si armata au foarte mare autoritate si intervin rapid si operativ.

Despre  maraton

Evenimetul are 3 curse: maraton, semimaraton, cursa de 10 km. Participanti: peste 2000 la cursa de maraton, peste 5000 la proba de semimaraton. Foarte multi oameni au fost la proba de 10 km. Desi a fost o limita de 20.000 de participanti, am vazut in ziarele de dupa maraton, ca au fost peste 28.000 de participanti.  Foarte multi oameni au fost lasati sa participe, chiar daca nu s-au inscris oficial. Este o cursa denivelata cu coborare pe ultimii 17 km. Nu exista cursa copiilor.

Iata cum a evoluat numarul de participanti la cele 3 probe:

–          2007 – 6000 de participanti

–          2008 – 12000 de participanti

–          2009 – 16000 de participanti

–          2010 – 20000 de participanti

–          2011 – 28000 de participanti

Timpii echipei

VIORICA GABRIAN 3.44
DANIEL LIXANDRU 4.05
ILIE ROSU 4.32

Traseul

Maratonul a fost programat initial la ora 8.00, dar cu cateva zile inainte de cursa startul a fost modificat la ora 9. Astfel, pe la ora 11.00 afara aveam 28 de grade, iar la nivelul soselei nu se stie.

Organizare

Excelenta. Sponsorul principal a fost ADIDAS. Expomaraton a fost mare, bine organizat si cu multa animatie. Am vazut foarte multi voluntari, care stiau ce au de facut. Se pare ca guvernul sprijina acest tip de actiuni. Intr-un ziar de luni, dupa maraton, am vazut ca se punea problema ca guvernul sa sprijine organizarea de maratoane in toate orasele mari.

Ceva inedit

Inscrierea lui Ilie Rosu la maraton. Deoarece costurile unui asemenea maraton sunt destul de mari, toti am avut incertitudinea prezentei in Chile. Ilie a amanat un pic inscrierea si cand a vrut sa o faca, s-a trezit ca nu o mai poate face. A scris un email organizatorilor, care i-au spus ca poate sa se inscrie, dar pentru 2012. Ilie s-a riscat si a zis ca tot o sa vina, chiar daca va alerga fara numar sau de unul singur in parc.

Cand am ajuns in Santigo de Chile primul lucru pe care l-am facut a fost sa mergem la ambasada Romaniei. Cum am vrut sa facem o alergare de acomodare, am ajuns la usa ambasadei. Nu aveam o tinuta prea protocolara dupa o alergare de 40 de minute, dar daca tot am ajuns pana la sediul ambasadei, am zis sa intram. Toti oamenii de la ambasada: ambasador, consul, atasati etc. au fost foarte amabili si draguti cu noi, ne-au intampinat ca pe niste oaspeti de seama. Consulul Romaniei a sunat la toate organizatiile implicate in organizarea maratonului: ADIDAS, Federatia de Atletism, firma organizatoare. Am primit un semi- refuz politicos, ca Ilie poate sa vina la maraton, dar nu va avea numar. Se pare ca in Chile regulile se respecta cu strictete, iar ideea ca “Nu conteaza ce stii, ci conteaza pe cine stii”, nu se aplica oriunde.

Ilie a fost un pic dezamagit, dar am zis ca sambata vom vedea daca se mai poate face ceva. Sambata dimineata am plecat spre Expomaraton. Mergand noi pe strada, vad ca opreste o masina si ne striga un tip cu un tricou rosu care ne-a invitat sa mergem cu el. Nu stiu daca tricourile noastre cu Romania sau fizicul nostru de kenieni i-au atras atentia, dar sigur ne facea bine sa mergem cu masina cei 4 km pana in centru.

Din vorba in vorba am aflat ca omul era dintr-un club de maratonisti, cam ca al nostru, Correcaminos. Ne-am laudat fiecare cu maratoanele alergate, dupa care am abordat frontal problema lui Ilie. Omul a zis ca nu este nici o problema, se rezolva. Noi am inteles ca omul va discuta cu organizatorii, dar se pare ca el era convins ca il va inscrie pe Ilie. Am ajuns la Expo, iar in 5 minute Ilie a fost inscris oficial. Nu stim cum a aparut acel om, nu stim daca a fost o intamplare sau destinul, dar aparitia acelui om, dupa ce orice speranta de a se inscrie disparuse a schimbat situatia la 180 grade.

Pedro, cel care l-a inscris pe Ilie, a ramas amic cu noi, ne-am intalnit inainte si dupa cursa si, mai mult, chiar a terminat cursa in acelasi timp cu Ilie. I-am propus omului ca un grup de maratonisti de la ei sa alerge cu noi un maraton la Polul Sud. Vom vedea ce va iesi din aceasta poveste.

Aplicarea regulilor si a legii. Se pare ca in Chile aplicarea regulilor si legilor se face cu mare strictete. Am vazut acest lucru la inscrierea lui Ilie, dar si la trecerea la vama, unde am stat 2 ore, la vama dintre Argentina si Chile, sa ne controleze bagajele. Exista o adevarata obsesie sa nu se treaca produse animale sau vegetale in Chile. Am mai vazut intreventia politiei in direct. O doamna a oprit un politist, care era pe motocicleta, i-a spus ceva. Acesta a demarat in tromba, a oprit in 200 de metri, a intrat intr-un magazin si a oprit un cuplu de tineri, care se pare ca erau hoti. Se pare ca sunt ceva hoti de buzunare, mai ales in Santiago de Chile. Foarte multi oameni de pe strada ne spuneau sa avem grija la rucsaci, sa-i purtam in fata. Se pare ca opinia publica este foarte proactiva in combaterea hotilor.

Poveste din timpul maratonului

Am ajuns la start pe la ora 6.45, asta pentru ca nu prea ne-am inteles cu fusul orar si am crezut ca este 7.45. La aceasta cursa ma gandeam ca pot sa scad sub 3.30. M-am gandit ca nu are rost mai iau sapca in aceasta cursa. La cele mai multe maratoane am alergat cu sapca Mizuno, cu care am alergat primul maraton. Ramane cea mai buna sapca pe care am avut-o.

Am fost decis sa scot sub 3.30, chiar daca eram la doua saptamani dupa maratonul de la Atlanta. Era un experiment personal, prin care doream sa-i arat unui amic din club ca nu te uzeaza chiar asa alergarea de maratoane la 14 zile. Se pare ca experimentul nu a reusit si prietenul a avut dreptate.

Am plecat in cursa cu mare aplomb, iar pe la km 10 aveam cam 45 de minute. Nu sunt un obsedat al minutelor, motiv pentru care nu-mi iau nici ceas cu mine, dar urmaresc la 10 km timpul. Dupa km 12 am inceput sa simt soarele in cap, iar burta a inceput sa-mi faca mari probleme. Era clar ca aveam insolatie. Aroganta mea de a lasa sapca era sa ma coste ratarea finalului. Cand am vazut in zare km 21 nu am mai rezistat  cu stomacul si am intrat la o toaleta, dintr-un magazin mic, de cartier. Asa ca la km 21 am avut 1h45 minute, ceea ce nu prea se incadra cu ceea ce fac de obicei, undeva sub 1h40min. De la jumatate nu prea am mai avut forta in picioare. De luat geluri nici nu putea fi vorba, abia pe la km 30 am putut sa beau Gatorade. Ultimii 15 km au fost sub incertitudinea renuntarii la cursa. Strategia a fost foarte simpla: putin mers pentru a-mi recapata fortele si putina alergare.  Pe la km 28 m-a ajuns si Viorica, mult mai in forma decat mine. Tocmai incepusem un proces de identificare a unei sepci la cei care ne incurajau pe strada. Pe la km 31, un domn mi-a dat sapca lui si, mai mult, o sticla de 500 g de apa. Sticla si sapca m-au ajutat sa nu lesin pe strada, mai ales ca temperatura era pe la 28 de grade. Mai alergam putin, mai mergeam putin, mai umpleam sticla cu apa si ma hidratam la fiecare 500 de metri.

Ceea ce ma motiva cel mai tare erau incurajarile spectatorilor  “Rumania”. Cred ca de cand s-a infiintat statul Chile, nu s-a mai auzit numele tarii noastre de atatea ori cat s-a auzit pe 3 aprilie 2011. Sa speram ca vor mai merge maratonisti din club si in alti ani. Se pare ca am fost un grup destul de exotic pentru ei.  Adevarul este ca nu prea au fost multi europeni.

Pe la km 35 ne astepta un grup mare de suporteri, imbracati in tricouri tricolore pe care scria Romania. Erau functionarii de la ambasada cu copiii lor, care faceau sa se auda ROMANIA foarte tare. A fost foarte emotionant, mai ales ca au alergat cu mine si copiii si adultii cativa metri. Este foarte frumos sa stii ca ai suporteri. Cred ca voi lua cu mine tricouri cu Romania, pentru a le face cadou, la toate maratoanele la care voi merge in strainatate.

La Atlanta si Santiago, mi-am dat seama ca cei care reprezinta tara noastra, ambasadori, consuli, consuli onorifici, atasati comerciali sunt niste oameni de mare calitate, care vor sa ajute din toata inima romanii care le solicita sprijinul. Ar fi bine daca toti functionarii statului nostru ar fi asa.

Revenind la cursa, dupa km 21 am tot fost depasit de toata lumea. Cei pe care-i depaseam erau doar cei cu crampe foarte mari. Ma si gandeam la Ilie cu cele 4 steaguri ale lui ca ma poate depasi. Dar ce mai conta, important era sa termin cursa pe picioare.

Pe parcurs am fost incurajat de foarte multi alergatori care ma depaseau. Pana la urma am terminat in 4h06min, se pare ca net 4h05min. Acest lucru mi-a adus aminte de primul meu maraton alergat, care s-a terminat in 4h 06 min. A fost cam la fel de greu.  Un articol impresionat pe tema terminarii unui maraton este despre  John Ahvari, din Tanzania. Acesta a terminat cursa de la Olimpiada din Mexic 1868 accidentat.    El a spus un lucru care defineste spiritul maratonului: Tara mea nu m-a trimis 5000 de km doar sa incep cursa, ci m-a trimis 5000 de km sa termin cursa”. http://www.sport.ro/show/video-emotionant-cel-mai-mare-gest-de-curaj-din-istoria-sportului-povestea-omului-care-a-facut-un-stadion.html . Cred ca ceea ce defineste spiritul maratonului este sa termini cursa.

http://www.youtube.com/watch?v=Hq3rOMnLGBk&feature=player_embedded

Atat am putut pe 03.04.2011. Bine ca am terminat sanatos. De multe ori, dupa un maraton, incepem sa face scenarii utopice gen: Daca imi luam sapca, Daca nu alergam prea…, Daca as si luam maieului….Daca nu batea vantul…Daca nu ma lua stomacul….Daca alergam mai incet prima jumatate….. Daca nu ma accidentam. Prostioare. Cine spune ca ar fi scos mai mult decat a scos se inseala. Atat am putut azi, restul sunt dialoguri interne daunatoare psihicului nostru.

Dupa cursa am stat un pic la umbra, deoarece era o caldura de mureai. Cel mai trist era ca soarele arde mult mai puternic ca la noi.

Am vazut festivitatea de premiere, unde au avut si clasament pentru sportivi chilieni. Aici au venit si elite keniene si etiopiene, adica primele premii le-au luat ei. Dupa cursa a urmat un festival de poze cu alergatori din Chile, Catalonia, Argentina, Uruguay, Paraguay etc. Oamenii erau dornici sa faca poze cu noi, mai ales ca aveam tricourile tricolore cu Romania. Multi ne-au spus ca suntem un grup foarte simpatic.

Ilie Rosu a alergat cu patru drapele: Romania, Chile, ONU si UE. Unii spun ca exagereaza alergand cu drapele. Unii i-au spus ca este patologic, eu i-am spus ca exagereaza alergand cu 4 drapele. Varianta cu 2 drapele  cu drapelul Romaniei si al tarii gazda mi se pare mult mai eleganta si puternica ca mesaj. Inainte si dupa fiecare maraton Ilie face o mica promenada, in care oamenii fac poze cu drapelele. Unii spun ca o face ca sa se remarce cu orice pret. Poate ca exista si aceasta intentie. Oare cati dintre noi nu ne dorim sa ne remarcam? Avandu-l partener in proiectul „Granitele nu sunt limitele” m-am uitat cu un ochi de observator la reactiile oamenilor. Oamenii devin emotionati, deschisi si naturali cand il vad pe Ilie cu steagurile. Unii poate chiar se rusineaza ca nu s-au gandit niciodata ca pot sa faca acest lucru. Cred ca cel mai important lucru pe care-l face Ilie este sa le aduca oamenilor in minte identitatea nationala. Cred ca la vederea steagurilor ne punem intrebarea  “Cine sunt eu ca roman?” “Ce am facut eu ca roman pentru  Romania?” Daca raspunsul la aceasta intrebare nu prea ne place este posibil ca nici raspunsul la intrebarea “Cine sunt eu ca om?” sa ne placa. Este posibil ca unor dintre noi sa nu le placa raspunsul la aceste intrebari si atunci sa nu le placa ceea ce face Ilie. Eu ii urez lui Ilie sa poarte cate steaguri poate sa duca in continuare. Poate purtand steagul UE, le va aduce aminte europenilor ca sunt uniti prin niste valori comune, iar ducand steagul Natiunilor Unite,  le va aduce aminte oamenilor ca sunt oameni. Succes Ilie! (vezi mai multe despre alergarea maratoanelor cu steaguri pe www.ilierosu.ro )

Am plecat pe jos spre hotel, chiar daca era soare si cald, dar ne-a facut bine pentru recuperare. Pe drum am mancat un preparat special local, un fel de compot cu grau.

Povestea de dinaintea cursei

Am plecat din Atlanta pe 22.03, pe la ora 22.00 si am ajuns dimineata la 9.00. Chilienii sunt foarte stricti cu controlul agroalimentar. Viorica a pus de la Bucuresti niste fructe uscate, motiv pentru care dupa ce politistii chilieni le-au gasit, i-au facut o frumusete de proces verbal, de credem ca sigur o vor aresta.

In Chile am avut 10 zile de facut turism, asa ca am vizitat cat am putut din sudul Chile si imprejurimile capitalei. Sa povestesti despre frumusetile naturii nu prea are rost, asa ca voi atasa doar poze si filme. Am mers in sudul Chile si in speranta ca voi gasi o cursa speciala pentru Antartica.

Tata cateva din locurile vizitate:

Puerto Natales

Pinguini in Patagonia

Torres del Paine

Calafate (Argentina)

Perrito Moreno (Argentina)

Punta Arenas

Fuerte Bulnes

Cueva de la Milodon

Aconcagua  (Argentina)

Oceanul Pacific

Povestea de dupa maraton

Am facut poze cu foarte multi oameni dupa maraton. Am stat cam cel putin 3 ore, in care am discutat si am facut poze cu chilieni, argentinieni, uruguaieni, brazilieni etc. Dupa maraton am fost in cartierul, unde aveam hotelul (hotel Castillio), care este un fel de zona boema, cu restaurante si baruri. Fiind langa universitate, este plin de studenti, care stau la discutii in fata unei sticle de bere. Acolo am mancat rapid cu Viorica si ilie, specialitatea casei Chorrillana, o mancare cam ca la noi acasa, adica: cartofi prajiti, ceapa prajita, garnisita cu bucati de carne de vita si carnati, peste care se pun 2 oua prajite. Nu stiu cat de buna a fost aceasta mancare dupa maraton, dar mie mi-a placut. Daca ne gandim ca am luat 2 portii pentru 4 persoane si ca au disparut in 20 de minute, cred ca spune ceva despre cat de apetisanta a fost pentru noi. Luni, inainte de a pleca la aeroport, am fost in piata pentru a cumpara fructe, care aici au alt gust decat la Bucuresti, mai ales mango si avocado, dar si tunas, care sunt niste fructe de cactus pe care le iei la 1 $ / 2 kg.

Cred ca merita, in loc de a alerga 2 maratoane in Europa, sa alergi pe un alt continent si sa stai un pic pentru a descoperi oameni, locuri si fapte.

Acest maraton m-a facut sa-mi aduc aminte de ce alerg maraton. Alerg maraton fiindca ma face sa ma simt bine, imi creeaza o sanatate fizica si mentala excelenta. Alerg maraton pentru ca ma ajuta sa ma redescoper de fiecare daca. Dar mai alerg maraton si pentru ca vreau sa fiu un exemplu  pentru baietii mei Andrei si Pavel. Mai alerg maraton si pentru a face Romaniei imagine in diverse tari. Mai alerg maraton si pentru a-i incuraja pe altii sa o faca, deoarece cred ca terminarea unui maraton poate transforma un om, scotand in evidenta toate laturile pozitive pe care le are. Alerg maraton fiindca sunt convins ca granitele noastre, nu sunt si limitele noastre.

Am descoperit in aceasta experienta urmatoarele:

–          Daca iti doresti ceva cu adevarat, chiar se va intampla

–          Este mai greu sa termini un maraton in 4 ore, decat in 3,30

–          Un maraton poate creste in 4 ani de la 6000 de oameni la 28.000

–          Este o experinta de invatare mult mai puternica alergarea unui maraton pe alt continent

–          Se poate face o tara foarte civilizata la capatul lumii

–          Si cainii sunt civilizati intr-o tara in care exista lege, mai mult am vazut in timpul maratonului  caini comunitari care alergau cu maratonistii

–          Opinia publica este foarte atenta la implementarea si  incalcarea legii

–          Legea implementata fara exceptii este baza dezvoltarii

–          Copacul ARAUCARIA ARAUCANA. Este un conifer specific sudului Chile, o combinatie interesanta cu:  frunze ca de cactus, trunchi ca de palmier de pana la 80 m lungime, creste 1-3 cm pe an, produce rasina de conifer si face primele fructe dupa 30-40 de ani. Traieste peste 1000 de ani.